AcasăPOLITICAMarius Oprescu, la consultări la Cotroceni

Marius Oprescu, la consultări la Cotroceni

Marius Oprescu, președintele PSD Olt și prim-vicepreşedinte al PSD, a făcut parte din delegaţia partidului pe care îl reprezintă ce a mers la consultările, care au avut loc la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan.

Din delegaţia PSD, alături de Marius Oprescu au mai fost preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general Claudiu Manda, şi de prim-vicepreşedinţii Corneliu Ştefan, Marian Neacşu şi Gheorghe Şoldan. 

”Faptul că în delegația PSD la consultările de la Cotroceni s-au aflat trei președinți de Consilii Județene arată foarte clar diferența dintre PSD și restul partidelor, PSD este partidul care ascultă vocea reală a țării, vocea comunităților locale și a milioanelor de români care resimt direct efectele fiecărei decizii politice.

Poziția transmisă de PSD în cadrul consultărilor a fost una fermă și responsabilă, România are nevoie rapid de un guvern cu puteri depline, capabil să ofere stabilitate într-un context economic și social complicat, dar fără a ignora mesajul transmis atât de membrii PSD, cât și de majoritatea parlamentară care a votat moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan.

PSD nu poate gira soluții construite împotriva voinței oamenilor și nici formule politice rupte de realitatea din teritoriu. În același timp, PSD rămâne ferm pe direcția unei alianțe exclusiv între partide pro-occidentale, pentru că stabilitatea României și direcția europeană trebuie apărate cu responsabilitate.

România nu are nevoie de experimente politice și de decizii luate pentru imagine. Are nevoie de echilibru, seriozitate și de soluții care să protejeze nivelul de trai al românilor.

PSD rămâne partidul care reprezintă România reală și partidul care vine cu soluții pentru cei mulți.”, a declarat Marius Oprescu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments