AcasăEVENIMENTZiua Drapelului Național, sărbătorită cu solemnitate în fața Prefecturii Olt

Ziua Drapelului Național, sărbătorită cu solemnitate în fața Prefecturii Olt

Respect pentru simbolurile care ne unesc

Slatina a marcat astăzi, în fața Prefecturii Olt, Ziua Drapelului Național, într-o ceremonie sobră, dar încărcată de emoție, în care tricolorul a fost, din nou, în centrul atenției. Sub privirile militarilor, ale reprezentanților instituțiilor publice, ale oficialităților locale și ale slătinenilor veniți special pentru acest moment, drapelul României a fost binecuvântat, ridicat pe catarg și onorat așa cum se cuvine unui simbol care ne reprezintă identitatea și istoria.

Ceremonia a început cu slujba religioasă oficiată de preoții Episcopiei Slatinei și Romanaților, urmată de momentul solemn al înălțării tricolorului, în acordurile Imnului Național. Militarii Garnizoanei Slatina au dat tonul unei atmosfere de respect și disciplină, iar jandarmii și pompierii au completat tabloul unei zile în care uniforma și simbolurile statului au stat la loc de cinste.

La eveniment au fost prezenți prefectul județului Olt, Ștefan Nicolae, subprefectul Adrian Mihai, precum și vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanum, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, și deputatul Marius Iancu. De asemenea, au participat directori ai instituțiilor publice și militarizate din județ, alături de reprezentanți ai Garnizoanei Slatina și ai structurilor MAI.

Subprefectul Adrian Mihai a transmis mesajul oficial al Instituției Prefectului, subliniind forța simbolică a tricolorului și responsabilitatea pe care o avem față de valorile naționale. „Tricolorul nu este doar un simbol de stat, ci este însăși inima comunității noastre. El adună laolaltă trecutul de sacrificiu al înaintașilor, demnitatea prezentului și speranța unui viitor sigur și prosper pentru toți oltenii”, a spus acesta, remarcând și prezența noului comandant al bazei aliate din județ, Capt. John Fitzpatrick, ca semn al respectului reciproc și al cooperării strategice.

Consiliul Județean Olt a transmis, la rândul său, un mesaj despre identitate și continuitate: „Drapelul României este unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității noastre. Sub culorile lui se regăsesc istoria, valorile și demnitatea unui popor.”

Mesaje dedicate zilei au venit și din partea ISU Olt, care a vorbit despre emoția arborării tricolorului, și din partea Centrului Militar Județean Olt, care a reamintit istoria drapelului și rolul său în momentele cruciale ale națiunii.

Unul dintre cele mai emoționante discursuri a fost cel al primarului municipiului Slatina, Mario De Mezzo, care a vorbit despre onoarea de a purta tricolorul peste inimă și despre responsabilitatea pe care acest gest o presupune pentru orice reprezentant al comunității. Edilul a rememorat întâlnirea cu un fost cadru militar din zona Gării, care își începea fiecare zi salutând drapelul României și care și-a dorit să îl poată vedea din nou de la fereastra locuinței sale. Din respect pentru această dorință, în sensul giratoriu din zona Gării a fost amplasat un catarg cu drapelul României, vizibil astăzi pentru toți cei care trec prin zonă.

”Cred că, dacă mai mulți dintre noi vom conștientiza importanța pe care drapelul o are și ceea ce reprezintă el pentru România, vom reuși să construim o comunitate mai responsabilă, mai unită și mai puternică”, a transmis primarul municipiului Slatina.

Participanții au privit în liniște momentul ridicării drapelului, iar mulți dintre cei prezenți au surprins ceremonia în fotografii, conștienți că astfel de momente dau continuitate tradițiilor și păstrează vie legătura cu trecutul.

Ziua Drapelului Național nu este o reamintire a faptului că tricolorul ne însoțește în momentele de bucurie, în cele de cumpănă, pe stadioane, în misiuni militare, în competiții internaționale și în fiecare instituție a statului. Este simbolul care ne adună, indiferent de diferențe, în jurul unei identități comune.

Ceremonia s-a încheiat cu onorul militar, într-o atmosferă în care respectul pentru simbolurile naționale a fost trăit sincer, cu demnitate și cu sentimentul apartenenței la aceeași comunitate.

La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani, România!

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments