Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt intensifică, în perioada 16–22 septembrie, acțiunile dedicate siguranței rutiere, în cadrul campaniei europene ROADPOL Safety Days. Anul acesta, atenția este îndreptată către pietoni, categoria de participanți la trafic considerată cea mai vulnerabilă, în condițiile în care comportamente aparent minore pot transforma o simplă deplasare într-un risc major.
„Telefonul în timpul traversării, căștile, traversarea fără asigurare, lipsa vizibilității pe timp de noapte sau consumul de alcool pot transforma o simplă deplasare într-un risc major”, transmit polițiștii, subliniind că responsabilitatea trebuie împărțită între toți cei care folosesc drumul public.
În paralel, ziua de 17 septembrie a fost marcată printr-un obiectiv ambițios: ZERO victime decedate în accidente rutiere. „Nu este doar o cifră. Este despre oameni care ajung acasă”, spun polițiștii, care sunt prezenți în teren pentru prevenirea accidentelor și depistarea comportamentelor ce pun în pericol viața participanților la trafic. Mesajul lor este clar: fiecare gest contează, fie că vorbim despre un șofer care își adaptează viteza la condițiile de drum, nu folosește telefonul și nu se urcă la volan după consum de alcool, fie despre un pieton care traversează doar după ce s-a asigurat și rămâne atent la trafic, mai ales pe timp de noapte, când vizibilitatea scade.

Campania ROADPOL Safety Days aduce în prim-plan ideea că siguranța rutieră începe cu fiecare dintre noi. „ZERO nu înseamnă doar un obiectiv. Înseamnă vieți salvate”, este mesajul central al acțiunilor derulate de IPJ Olt, care mizează pe prevenție, atenție și responsabilitate pentru ca drumul să fie un loc sigur pentru toți.
