La Ziua Comunei Slătioara, deputatul Mugur Mihăescu, președintele Organizației Olt a partidului AUR, a venit fără discursuri pregătite și fără gesturi politice demonstrative. A venit să stea de vorbă cu oamenii. A fost, de fapt, esența prezenței sale: să asculte.


Printre discuțiile cu localnici, printre copii, printre cei care au venit să-l salute, Mihăescu a căutat să înțeleagă ce îi apasă pe oamenii din Slătioara. A întrebat despre drumuri, despre serviciile publice, despre problemele care se repetă an de an și despre ce ar trebui schimbat cu adevărat. A ascultat povești, nemulțumiri, dar și speranțe.
Pentru deputatul de Olt întâlnirea nu a fost o simplă vizită de protocol, a fost un exercițiu de apropiere. A vrut să vadă ce contează pentru comunitate, dincolo de campanii și de promisiuni. Iar oamenii au răspuns cu aceeași deschidere: au vorbit, au întrebat, au spus ce îi doare.
Prezența deputatuluiMugur Mihăescu a fost despre respectul față de comunitate, despre a fi acolo, între oameni, nu doar în momente electorale, ci și în zilele în care satul își sărbătorește identitatea.

