O ediție dedicată lui Gigi Căciuleanu, în care scena caracaleană redevine centrul emoției, al artei și al întâlnirii dintre public și marii artiști ai teatrului românesc.
Teatrul, tradiția și identitatea Caracalului
Pentru Caracal, teatrul nu este doar un eveniment cultural, ci o parte din identitatea orașului. De 16 ediții, Festivalul Național de Teatru „Ștefan Iordache” adună în jurul său public fidel, artiști de renume și spectacole care traversează genuri, stări și generații. În perioada 6–13 septembrie 2026, scena Teatrului din Caracal se transformă într-un spațiu al diversității artistice, într-o ediție dedicată coregrafului Gigi Căciuleanu, un nume care a redefinit dansul și expresia scenică.

Consiliul Județean Olt susține și în acest an festivalul, cu o contribuție de 250.000 de lei, pentru ca acest reper cultural al județului să meargă mai departe și să rămână aproape de public. Este o investiție în continuitate, în artă și în comunitate – o formă de respect pentru un eveniment care a trecut testul timpului și a devenit un simbol al teatrului românesc.
Șapte seri de teatru, poezie și muzică
Programul ediției din acest an este o călătorie prin emoție și stiluri artistice diferite. De la dansul și muzica lui Mozart, reinterpretate de Gigi Căciuleanu, până la umorul acid al lui Caragiale, fiecare seară aduce o poveste nouă:
- 6 septembrie – „Eine kleine Nachtmusik”, de Gigi Căciuleanu, cu Lari Giorgescu, producție Unteatru
- 8 septembrie – „Nina – o biografie poetică”, de Rodica Mandache, cu Rodica Mandache și Alin Aronovici
- 9 septembrie – „Ofelia. Afterlife”, de Antoaneta Cojocaru, regia Dorel Mihăilă, Teatrul Metropolis
- 10 septembrie – „La doi pași de Mullingar”, de John Patrick Shanley, regia Cristi Juncu, Teatrul Nottara, cu Andi Vasluianu, Cerasela Iosifescu, Ion Haiduc, Victoria Cociaș
- 11 septembrie – „Gemini”, de Nicu Alifantis, spectacol-concert cu Nicu Alifantis și Vlad Miriță
- 12 septembrie – „Prima Facie”, de Suzie Miller, regia Andrei Huțuleac, cu Corina Moise, producție Thin Red Line
- 13 septembrie – „Mai e vreun candidat?”, spectacol-concert după I.L. Caragiale, adaptare și muzică Ada Milea, Teatrul Național București, cu Emilia Popescu, Vitalie Bichir, Florentina Țilea, Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Laura Gabriela Oana, Tiberiu Enache, Mihai Mitrea, Alina Petrică și alții.


Un festival care respiră prin oameni
Festivalul de la Caracal nu este doar o succesiune de spectacole, ci o întâlnire între generații de artiști și un public care a crescut odată cu el. În fiecare an, Consiliul Județean Olt reafirmă prin sprijinul său că teatrul este o formă de educație și de cultură care merită susținută.
„Pentru noi, continuitatea acestui festival înseamnă un teatru care își păstrează publicul, un eveniment cultural care a trecut testul timpului și Caracalul care rămâne, an de an, un reper al teatrului românesc”, se arată în mesajul CJ Olt.

De asemenea, președintele Consiliului JUdețean Olt, Marius Oprescu, a vorbit despre cât de importante sunt investițiile în cultură, motiv pentru care instituția pe care o conduce se implică în evenimente culturale:
”„Așa cum am participat încă de la prima ediție, Consiliul Județean Olt își asumă rolul de partener al localităților din județ în diverse evenimente culturale, pentru că, bineînțeles, pe lângă investițiile pe care le facem atât în infrastructură, în sănătate, în mediu, cred că e important să dezvoltăm și societatea acestui județ și acest lucru nu se poate face decât prin activități culturale. Credem că investițiile în cultură sunt la fel de importante ca cele în infrastructură. Primele construiesc identitatea județului, oameni și comunități. Cele din urmă le duc mai departe. Ambele sunt esențiale!”.



Ediția din 2026 confirmă încă o dată că teatrul de la Caracal nu este doar o tradiție, este și o formă de rezistență culturală. Într-o lume grăbită, scena rămâne locul unde timpul se oprește pentru o oră și jumătate, iar emoția devine limbaj universal.
