Senatorul de Olt, Robert Daniel Ghiță, lansează un mesaj ferm despre felul în care este exercitată puterea în România și despre modul în care anumite grupări politice și civice influențează decizii majore ale statului. Într-un context tensionat, marcat de presiuni externe, contestări în instanță și dispute politice, parlamentarul vorbește despre dublul standard, despre folosirea instituțiilor europene ca instrument de presiune și despre necesitatea respectării legii indiferent de culoarea politică.
Un stat vulnerabil în fața presiunilor civice și politice
Senatorul Robert Daniel Ghiță vede țara noastră, România, ca fiind o țară în care echilibrul puterii pare să se fi deplasat din instituțiile statului către grupuri civice cu influență tot mai mare. El afirmă că țara se află într-un moment în care deciziile publice sunt influențate mai degrabă de activism decât de guvernare.
Aici, senatorul introduce direct observația sa: „În lipsa unui guvern legal, România este condusă de ONG-uri. Alcătuite din lepre instruite prin străinătate de către ciracii lui seoroș, organizațiile neomarxiste implementate cu duiumul în țara noastră și-au tras și partid, pentru accederea în cadru legal la butoanele puterii politice.”
El susține că aceste organizații contestă proiecte de dezvoltare, inundă instanțele cu sesizări și transformă contestarea într-un mecanism de influență politică.
De la sloganul „Nicio funcție publică fără penali” la protejarea propriilor incompatibili
Senatorul Robert Ghiță amintește că, înainte de a intra la guvernare, reprezentanții acestor formațiuni politice au clamat cu vehemență lozinca „Nicio funcție publică fără penali”. Astăzi, spune el, situația s-a schimbat radical.
Parlamentarul își continuă ideea cu propriul text: „Înainte de a intra la guvernare, useriștii clamau cu înverșunare proletară sloganul ‘Nici un penal în funcții publice’. După ce au pus lăbuțele pe butoanele puterii, constatăm că… penalii lor trebuie musai protejați de lege. Când au fost ei serioși?”
Pentru senatorul Robert Ghiță, această schimbare de discurs arată un dublu standard care afectează credibilitatea politică și respectul față de lege.
Presiuni asupra Parlamentului și încercarea de a adapta legea la interese politice
Senatorul vorbește și despre presiunile exercitate asupra legislativului, amintind declarațiile unui fost premier care îi îndemna pe parlamentari să legifereze în funcție de interesele unei anumite grupări politice.
El precizează: „Neomarxiștii nu precupețesc nici un efort și nicio metodă de acțiune, țipând ca din gură de șarpe că legile românești care nu le protejează interesele de gașcă trebuie abrogate. Stimabilul fost premier chiar îi atenționa pe parlamentari să devină… responsabili și să nu mai legifereze fără să țină cont de interesele politice și economice ale useriștilor.”
Pentru parlamentarul de Olt, Robert Daniel Ghiță, astfel de abordări transformă procesul legislativ într-un instrument de negociere politică, în detrimentul interesului public.
Cazul primarului incompatibil și presiunile asupra instituțiilor europene
Cea mai recentă situație care a stârnit reacția senatorului este demersul unor parlamentari și aleși locali care au sesizat Comisia Europeană pentru a interveni în cazul unui primar declarat incompatibil de instanțele românești.
„Cea mai recentă lovitură la adresa țării noastre pe care au inițiat-o ‘progresiștii’ lui seoroș este reprezentată de reclamația pe care usereii și peneleii au depus-o la comisia europeană pentru salvarea unui primar de-al lor găsit de Justiție ca incompatibil cu funcția publică pe care deține. Acționând în forță și cu tupeu maxim, haștagiștii merg la șantaj, amenințând cu blocarea fondurilor financiare europene repartizate României, în cazul când iubitul lor șef ar fi obligat să respecte legile țării noastre.”, susține senatorul Robert Ghiță.
Acesta răspunde și afirmației primarului vizat, care susține că Parlamentul „a scuipat” pe voturile timișorenilor: „Insul în cauză afirmă că Parlamentul ‘a scuipat’ pe 52.000 de voturi ale timișorenilor. Nu cumva tocmai el a scuipat pe voturile alegătorilor când a decis să intre în conflict cu legea, contrar jurământului de credință?”
Reacția instituțiilor europene și refuzul de a valida presiunile politice
Senatorul observă și reacția instituțiilor europene, notând că acestea nu au validat demersul politic.
„Patroana UIE a oferit României un termen de două zile pentru a se conforma cu pretențiile reclamagiilor. În schimb, Parlamentul Europei nu s-a lăsat atras în parodia ieftină a petenților, refuzând să adopte moftul lor pe ordinea de zi.”, precizează parlamentarul Robert Ghiță, pentru care acest episod arată că presiunile politice nu pot substitui procedurile legale.
Contestarea lăcașurilor de cult și atacul la valorile tradiționale
Senatorul atrage atenția asupra contestării unor lăcașuri de cult ortodoxe, considerând că astfel de acțiuni sunt parte dintr-o campanie mai amplă de contestare a valorilor tradiționale.
„Aceiași aderenți ai satanismului neomarxist care terfelesc Constituția Republicii cer azi în instanță demolarea a două lăcașuri de cult ortodoxe, una aflată la Techirghiol și cealaltă la Corbeanca. Nu este prima oară când sataniștii recurg la blasfemie împotriva creștinismului sau vandalizează bisericile românești. Măsura ipocriziei lor s-a arătat atunci când s-au cocoțat pe locurile de onoare la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, a cărei construire o contestaseră, adoptând mina fals-evlavioasă a drept-credinciosului.”, mai menționează parlamentarul oltean.
Potrivit senatorul Robert Daniel Ghiță, doar prin consecvență, prin respectarea deciziilor instanțelor și prin apărarea valorilor constituționale, România poate continua să funcționeze ca un stat de drept, în care responsabilitatea nu este opțională, ci obligatorie.
