Scorniceștiul este o comunitate care își celebrează tradițiile, oamenii și identitatea
La final de august, Scorniceștiul a redevenit locul în care tradiția și bucuria se întâlnesc firesc. „Sărbătoarea Pâinii”, evenimentul care marchează Ziua Orașului, a adunat mii de oameni pe platoul Stadionului „Viitorul”, într-o atmosferă caldă, plină de energie și de momente care au pus în prim-plan identitatea locală.
Sărbătoarea a început în a doua parte a zilei, când platoul stadionului s-a umplut treptat de localnici și vizitatori veniți să se bucure de programul pregătit de administrația locală. Evenimentul a devenit, în ultimii ani, un reper pentru Scornicești, fiind așteptat deopotrivă de familii, tineri și seniori.






















Conducerea județului, prezentă la eveniment
Ediția din 2026 a avut și o componentă oficială importantă. Din partea județului Olt au fost prezenți Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean, alături de vicepreședinții Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice și ai structurilor militarizate din județ. Prezența lor a subliniat sprijinul pentru comunitatea din Scornicești și pentru evenimentele care pun în valoare tradițiile locale.


Mesaje pentru cetățeni
În fața publicului, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a transmis un mesaj de apreciere pentru comunitatea din Scornicești și pentru modul în care orașul își păstrează tradițiile: „Scorniceștiul rămâne un exemplu de comunitate unită, care își respectă trecutul și construiește cu încredere viitorul. Sărbătoarea Pâinii este mai mult decât un eveniment – este o dovadă a identității locale și a oamenilor care dau viață acestui oraș. Felicit administrația locală pentru organizare și le doresc tuturor locuitorilor ani buni, cu sănătate și împliniri.”
Iar primarul orașului, Daniel Tudor, a vorbit despre importanța tradiției și despre rolul comunității în dezvoltarea locală: „Ziua Orașului este momentul în care ne reîntâlnim cu valorile care ne definesc. Scorniceștiul este puternic prin oamenii lui, prin familiile care au construit aici, prin tinerii care duc mai departe tradițiile. Mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi alături de noi și tuturor celor care contribuie, zi de zi, la evoluția orașului.”

Scena, centrul serii
Programul artistic a fost unul variat, construit astfel încât fiecare spectator să găsească ceva pe gustul lui. Pe scenă au urcat artiști consacrați ai muzicii populare și ușoare, alături de interpreți tineri din zonă, care au adus prospețime și entuziasm. Momentele folclorice au fost susținute de ansamblurile locale, iar energia lor a ridicat publicul în picioare. La Scornicești au fost prezenți Olguța Berbec și Remus Novac, Irina Maria Birou, Ionuț și Doinița Dolănescu, Georgiana Lobonț, Ilie Dură, Madatoricelli, Vasia Oprea, alături de tinerii interpreți Georgiana Țundrea, Ana Burciu, Tania Dascălu, Maya Alexia Silistru, Rania Maria Fluture, Mădălin Gheorghe și Codruț Ionuț Nastasie, iar atmosfera a fost completată de Ansamblul Călușul Scornicești și de fetele din Galaxy Girls.
Atmosfera a fost menținută cu naturalețe de prezentatoarea serii, care a legat momentele într-un ritm plăcut și dinamic.








Nunta de Aur – respect pentru poveștile de viață
Unul dintre cele mai emoționante momente ale ediției din 2026 a fost dedicat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Administrația locală a premiat 19 familii, oferindu-le un moment special în fața comunității. Printre cei premiați s-a aflat și fostul primar al Scorniceștiului, Tiberiu Mateescu, ce s-a îmbrățișat la finalul ceremoniei cu actualul primar, Daniel Tudor. Cereminia a fost încărcată de emoție, care a adus pe scenă zâmbete, aplauze și povești de viață.

Gusturi, voie bună și final spectaculos
Pe lângă muzică, participanții au avut parte de preparate tradiționale, grătare și zone gastronomice care au completat atmosfera de festival. Seara s-a încheiat cu un spectacol de lumini și artificii, care a colorat cerul și a închis evenimentul într-o notă festivă.

O comunitate unită în jurul tradiției
Mesajul general al serii a fost unul simplu și puternic: Scorniceștiul își păstrează tradițiile vii și continuă să construiască evenimente care aduc oamenii împreună. Prezența oficialităților județene și a invitaților din localitățile apropiate a confirmat importanța acestei sărbători în calendarul cultural al zonei.










Mulțumirile primarului
Edilul orașului Scornicești a adresat mulțumiri celor prezenți la eveniment, postat pe pagina sa de socializare, și speră ca și anul viitor să construiască o zi sau chiar zile ale orașului Scornicești, așa cum era în trecut, în care întreaga comunitate să se reunească.
”Am încheiat cu bucurie o nouă ediție a Sărbătorii Pâinii, o zi în care orașul nostru a fost din nou plin de oameni, energie și voie bună!
Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi – președintele Consiliului Județean Olt, domnul Marius Oprescu, domnul Pîrvu Ionuț, președinte PSD Scornicești, colegii și prietenii din echipa județeană, locuitorilor orașului, invitaților, precum și oamenilor implicați în organizare.
Mi-am dorit ca această sărbătoare să fie pentru toți, iar faptul că pe scenă au urcat artiști îndrăgiți de tineri, părinți și bunici ne arată că am reușit să construim împreună o zi pentru întreaga comunitate!
Vă mulțumesc din nou că ați fost aici. Să ne vedem cu bine la următoarea ediție!”
