În cadrul Zilelor Municipiului Slatina, ediția 2026, administrația locală a onorat personalitățile care au contribuit decisiv la dezvoltarea orașului. Printre cei distinși cu titlul de Cetățean de Onoare s-a aflat și Adrian Popescu, președintele Consiliului de Administrație ARTROM Steel Tubes, unul dintre oamenii care au marcat profund evoluția industrială a municipiului. Deși nu a putut fi prezent fizic, mesajul său video a transmis emoția, recunoștința și legătura puternică pe care o are cu Slatina.
Zilele Municipiului Slatina au adus, și în acest an, recunoașterea celor care au construit, prin munca lor, identitatea orașului. Printre personalitățile premiate s-a aflat Adrian Popescu, președintele ARTROM Steel Tubes, un om care și-a dedicat peste patru decenii industriei siderurgice și care a contribuit decisiv la dezvoltarea economică a municipiului.
Distincția vine într-un moment simbolic al carierei sale, aproape de finalul unui parcurs profesional impresionant. În mesajul transmis comunității, Adrian Popescu a vorbit cu sinceritate despre emoția acestei recunoașteri: „Sunt profund mișcat și onorat să primesc astăzi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Slatina. Este un moment de o încărcătură emoțională uriașă pentru mine, pentru că el coincide și cu apropierea finalului carierei mele profesionale de peste 40 de ani în industria siderurgică și pentru această onoare vă mulțumesc tuturor din suflet.”
Pentru el, Slatina nu este doar locul în care muncește astăzi, ci spațiul în care s-a format ca om și profesionist: „Slatina nu este numai locul în care trăiesc și muncesc astăzi, dar este mai ales locul în care am copilărit, am învățat. Este spațiul în care m-am format și unde mi s-au fixat valorile. Este locul unde se află amintirile mele cele mai dragi, prietenii mei, oamenii pe care îi iubesc, familia mea și familia mea profesională de la ARTROM.”

A rememorat începuturile carierei sale, momentul în care a ales industria în locul unei cariere universitare, decizie care avea să îi definească întreaga viață profesională: „Fără nicio ezitare, am decis să rămân în Industrie, la uzina în care îmi făcusem stagiu și care era în acel moment în construcție. O uzină care de peste 40 de ani a devenit nu numai locul meu de muncă, ci și a doua mea casă și familia mea profesională.”
În discursul său, Adrian Popescu a împărțit onoarea primită cu toți cei care i-au fost alături: „Această distincție nu mie aparține doar mie. Realizările profesionale se datorează și celor apropiați mie, familie, colegi de muncă care m-au sprijinit de peste 40 de ani și mi-au stat alături. De aceea vreau să împart în această seară onoarea oferită cu ei toți.”
A vorbit și despre responsabilitatea pe care o presupune titlul de Cetățean de Onoare: „Titlul de cetățean de onoare al acestui oraș nu este doar o diplomă, ci o responsabilitate uriașă. Promit să port numele orașului nostru cu mândrie oriunde mă vor duce pașii și să continui să contribui așa cum pot la dezvoltarea și prestigiul comunității noastre.”
Deși nu a putut fi prezent fizic, mesajul său a ajuns la slătineni cu aceeași intensitate: „Regret că îndatoririle mele profesionale nu mi-au permis să fiu alături de dumneavoastră, dar emoțiile mele sunt prezente acum acolo, la Slatina.”
Mândria ARTROM Steel Tubes
Conducerea companiei a transmis, la rândul ei, un mesaj de felicitare, subliniind impactul pe care Adrian Popescu l-a avut asupra industriei locale: „Această distincție reprezintă o frumoasă recunoaștere a dedicării sale de peste 40 de ani în industria metalurgică locală și a celor peste trei decenii în care a condus cu succes compania noastră, contribuind direct la susținerea și dezvoltarea comunității din Slatina.”
